Oamenii de ştiinţă din Canada susţin că acest aliment des consumat la micul dejun poate bloca arterele, favorizând apariţia atacurilor de cord şi a celor cerebrale. Potrivit doctorului David Spence, în ceea ce priveşte nivelul de colesterol, consumul regulat de gălbenuşuri provoacă două treimi din daunele produse de fumat.
Specialistul din cadrul University of Western Ontario a observat că persoanele care consumă cel puţin 3 ouă pe săptămână prezintă mult mai multă placă arterială, comparativ cu cei care consumă maxim două gălbenuşuri. „Studiul arată că odată cu vârsta placa se depune treptat în artere, iar gălbenuşurile au rolul de a grăbi procesul”, a explicat cardiologul.
La studiu au participat 1.231 de pacienţi cu vârsta medie de 61 de ani. În urma acestuia s-a constat că plăcile de la nivelul arterelor se dezvoltă periculos după vârsta de 40 de ani. Mai mult, se pare că ele încep să ne afecteze în mod dramatic odată cu avansarea în vârstă, dezvoltarea lor fiind încurajată de fumat şi consumul regulat de ouă.
Din acest motiv, dr. Spence este de părere că cei care au un risc cardiovascular crescut ar trebui să scoată gălbenuşurile din dietă.
Sursa: The Sun